Iubirea şi problemele ei

“Aş dori să împărtăşesc din experienţa acumulată de-a lungul anilor în care am fost un sfătuitor pentru cei care mi s-au adresat cu problemele lor de căsnicie.

Dacă mi s-ar cere să identific cea mai frecventă şi profundă cauză a eşecului, când bărbaţi şi femei, în căsnicie sau în relaţie de cuplu, ajung în impas, se simt înfrânţi şi disperaţi, aş răspunde: cei în cauză n-au sesizat cât de important este pentru ei să-şi găsească întotdeauna o oarecare satisfacţie în relaţia lor. Mulţi dintre noi am fost învăţaţi ani de-a rândul să dăm cât mai mult în dragoste, întrucât — ni s-a spus — cu cât iubim mai mult pe cineva, cu atât mai mult vom fi şi noi iubiţi. Într-adevăr, dacă sunt satisfăcute concomitent şi dorinţele şi nevoile noastre, atunci totul este perfect. Dar dacă unul se sacrifică tot timpul şi nu primeşte nimic în schimb, atunci căsnicia sau relaţia de cuplu va fi expusă, cu siguranţă, la mari pericole. După observaţiile mele, pasivitatea excesivă, ca şi iubirea excesivă, creează o stare de stres. Unul dintre cele mai bune remedii este să învăţăm să fim egoişti.

O altă cauză, mai puţin cunoscută a fricţiunilor care  pot apărea în relaţiile de cuplu este tendinţa întru totul firească a oamenilor de a se schimba de-a lungul anilor. După părerea mea, oamenii se schimbă la fiecare şapte-zece ani. Aceste cifre sunt, desigur, aproximative. Important este nu dacă ne schimbăm la cinci, şapte sau zece ani, ci faptul că suntem supuşi schimbării. Este unul dintre motivele pentru care oamenii divorţează chiar şi după mulţi ani de căsnicie.

O altă cauză a multor fricţiuni între cei doi parteneri rezultă din faptul că nici unul dintre ei nu a sesizat că menţinerea unei căsnicii continuă să fie una dintre cele mai dificile sarcini. Căsnicia cere multă dăruire, răbdare şi asumarea unei responsabilităţi pe termen lung. Acei tineri cu ochi strălucitori şi romantici care cred că o căsnicie este o prelungită lună de miere sunt condamnaţila o amară decepţie.

Un impediment serios al armoniei într-o căsnicie sau într-o relaţie de cuplu poate fi şi neluarea în seamă a diferenţelor subtile, dar totuşi profunde, care există între bărbat şi femeie. Anumite diferenţe între bărbat şi femeie sunt înnăscute şi coexistă cu acele diferenţe care se datoresc educării separate a băieţilor şi a fetelor.

Când un băiat devine bărbat, el separă cu uşurinţă dragostea de sex. El poate să se certe la un moment dat cu soţia sau cu prietena şi în momentul următor să vrea să o ducă în pat. Pe scurt, el poate să facă dragoste cu o femeie fără să fie preocupat în mod deosebit de personalitatea ei. Bărbaţii se plâng, în general, că nu primesc suficient sex de la soţiile lor sau că femeile sunt prea posesive. Bărbaţii consideră că îşi demonstrează iubirea faţă de soţie prin faptul că muncesc din greu pentru întreţinerea familiei, nu beau, vin acasă la timp şi sunt fideli. Ei nu văd de ce ar mai trebui să spună şi „te iubesc”. Se pot compara cuvintele cu faptele?

Femeile vorbesc mai mult despre nevoia lor de afecţiune şi de iubire şi nici nu pomenesc de sex, ceea ce nu denotă că lor nu le place sexul, ci faptul că, în concepţia lor, iubirea şi afecţiunea implică şi sexul. Se pare că pentru ele cele două aspecte — iubirea şi sexul — sunt inseparabile. De aceea, este extrem de dificil pentru femei să se angajeze în relaţii sexuale fără a simţi o puternică atracţie faţă de partener.

O altă caracteristică a femeilor este că le place să vorbească despre ceea ce simt şi vor să ştie ce simte partenerul lor. Această comunicare reciprocă este un lucru absolut necesar pentru satisfacerea lor sexuală. A nu şti cu cine a făcut dragoste echivalează pentru o femeie cu prostituţia. Dacă nu ştie ce se petrece în inima partenerului, nici nu-l mai vrea ca partener. Aceasta este realitatea psihologiei feminine, pe care mulţi bărbaţi nu o înţeleg, nu o apreciază şi de multe ori nici nu o agreează.

Bărbaţii, în schimb, nu simt nevoia să afle ce se petrece în sufletul soţiilor lor sau al prietenelor lor. Iar atunci când au necazuri, nu prea vor să le împărtăşească partenerelor şi se simt mult mai bine dacă sunt în stare să-şi rezolve singuri problemele.

În fine, o altă cauză posibilă a unor fricţiuni ce pot apărea într-o căsnicie, şi despre care aş dori să vorbesc încele ce urmează, este nevoia de a fi iubit. De ce trebuie să fim iubiţi? Oare suntem mai merituoşi pentru că suntem iubiţi? Sau vom deveni mai merituoşi dacă vom fi iubiţi? Să ne judece alţii în virtutea iubirii lor, şi să ne spună dacă suntem sau nu valoroşi? Ceva nu e în regulă, dacă oameni care nu ştiu prea multe despre noi trebuie să ne spună cât valorăm. De ce ar şti altcineva mai bine decât noi înşine, dacă suntem acceptabili sau nu?

N-aş vrea ca această ultimă frază să inducă în eroare. Nu sunt împotriva sentimentelor profunde pe care le pot avea oamenii unul faţă de celălalt. Dimpotrivă, le consider, fără echivoc, minunate şi recomand tuturor să dezvolte relaţii strânse cu cei care sunt importanţi pentru ei. Viaţa este mult mai frumoasă dacă suntem importanţi pentru cei care sunt importanţi pentru noi. Dar nu pot accepta ideea că cineva anume trebuie să iubească permanent pe cineva anume. Dacă ne însuşim acest punct de vedere, nu va trebuisă ne fie frică niciodată de ceea ce se tem cel mai mult oamenii: de a fi respinşi.

Dacă ajungi să te consideri un nimeni, pentru că ai fost respins de persoana iubită, atunci nu vei avea niciodată propria ta personalitate. Când cineva simte că a venit sfârşitul lumii numai pentru că persoana iubită nu mai stă de vorbă cu el, dispune evident de foarte puţine resurse de supravieţuire.”

Fragment din “Cum să iubeşti pentru a fi iubit” de Paul Hauck

Te invitam sa stam de vorba despre relatia de cuplu la Mini-atelierul despre relatia de cuplu, de pe 29 ianuarie.

 ‘ ‘ ‘ ‘ ‘ ‘ ” ”