Cum poți atinge succesul și pacea lăuntrică?
Să facem cunoștință. Eu sunt Alina Finta.
Cum poți atinge succesul și pacea lăuntrică?
Să facem cunoștință. Eu sunt Alina Finta.

Evoluăm Împreună caută o colegă nouă care să scrie cu suflet pentru poziția de Senior Copywriter. Atenție, căutăm o persoană cu experiență!

Cine suntem noi?

Înainte de toate vreau să mă prezint: sunt Alina Finta, fondatoarea comunității Evoluăm Împreuna. Sunt în căutarea unui Senior Copywriter. Îți scriu acest articol, cu mine vei susține întâlnirile de angajare și vei lucra îndeaproape de-a lungul colaborării noastre.

Pentru a-ți răspunde la întrebarea de mai sus , o să încep cu începtul. O să mă întorc cu 8-9 ani în urmă. Încă de atunci am început să particip la tot felul de cursuri de dezvoltare personală, iar transformările nu au întarziat să apară în viața mea. Efectele muncii cu mine se văd și astăzi în viața mea: relația cu părinții s-a îmbunătățit  evident, la fel și relația de cuplu,  am o mai bună gestionare a emoțiilor, iar creșterea bucuriei de viață este semnificativă.

Apoi a urmat o perioadă în care mi-am cautat cu înverșunare răspunsul la întrebarea: care să fie oare misiunea mea pe acest Pământ? Trecând printr-o serie de experiențe am primit în cele din urmă răspunsul și, astfel că în anul 2013,  a luat naștere Evoluăm Împreună.

Dacă  la primul eveniment organizat au participat 40 de persoane, la ultima conferință organizată au participat aproximativ 1000 de oameni. Asta se întampla în iunie 2018. Apoi a urmat o tabără cu peste 100 de participanți în august.

Ca să-ți faci o idee, în acești ani de activitate am ajuns la peste 18.000 de oameni prin conferințe și workshopuri de dezvoltare personală și spirituală. În aproape 6 ani de activitate am organizat evenimente cu speakeri români (Prof. dr. Dumitru C-tin Dulcan, Ovidiu Bojor, Crina Veres, Zoia Zărnescu, Daniel Zărnescu, Andy Szekely, Gratian Sonu ș.a.), dar și internaționali (Braco, Anne Givaudan și Antoine Achram).

Unde vrem să ajungem?

De la nivelul acesta pornim și vreau să ne îndreptăm în următorii 5 ani de zile către 100.000 de mii de români. Atât în mediul on-line, cât și în off-line: prin turnee, work-shopuri și programe on-line. Obiectul de activitate rămâne în continuare neschimbat: servicii de dezvoltare personală și spirituală adresate românilor din țară, dar și din diaspora prin cursuri online și offline.

Ne propunem să organizăm anual 2 evenimente cu speakeri din strainătate, 1-2 tabere pe timpul verii, dar și evenimente offline și online cu specialiști români.

Ce așteptăm de la tine?

  • Să ai cunoştinţe foarte bune de limba română și de gramatică și să te împaci bine cu virgulele
  • Tu însuți să te afli într-un proces de dezvoltare personală (să citești cărți sau să participi la cursuri de dezvoltare personală și să obișnuiești să lucrezi cu emoțiile tale negative)
  • Să agreezi feedbackul de la colegi și, în special, de la mine
  • Capacitate de sintetizare a informaţiilor
  • Organizare, proactivitate, iar termenele limită să nu-ți provoace disconfort emoțional 🙂
  • O experiență pe care o poti dovedi de minimum 3 ani în domeniul copywrittingului
  • Să poți livra articole pentru blog și copy-uri pentru postările pe Facebook care să educe audiența și să genereze engagement
  • Să creezi campanii de mail marketing care să includă prelansare, lansare, postlansare.
  • Să implementezi o campanie de sales funnel
  • Să creezi textul pentru Landing page-uri, squeeze page-uri, subiecte si headere atractive de newslettere și scripturi de video-uri
  • Să ai o structură clară pentru conținutul unei scrisori de vanzare și să cunoști armele de influența în marketingul on-line
  • Să stabilești și să scrii pe limba avatarului.
  • Să faci research și să folosești  storytellingul în newsletterele pe care le trimitem abonaților
  • Cunoașterea altor strategii de marketing online și crearea de bannere constituie un plus

Cum vei ajuta efectiv Evoluăm Împreună?

  • Vei scrie textele pentru campania de newsletter (2-3 pe săptămână) și le vei seta în platforma de email marketing (Active Campaign)
  • Vei scrie săptămânal articole pentru blogul nostru și le vei posta în platforma WordPress
  • Vei gândi și vei implementa sales funnel-uri în platforma de email marketing
  • Vei creea texte pentru Squeeze page-uri care să motiveze oamenii care încă nu au auzit de noi să ne lase adresa lor de email
  • Vei scrie scripturi pentru video-uri care să motiveze oamenii să le sharuiască mai departe .
  • Vei scrie texte pentru Landing Page-uri, Squeez Page-uri și bannere, iar apoi vei lucra cu web-designer-ul (dându-i instrucțiuni și feed-back pentru finalizare)
  • Vei identifica nevoile pieței  de dezvoltare personală și vei propune programe/evenimente care să îndeplinească nevoile comunitătii Evoluăm Împreună
  • Vei propune structura programelor online de dezvoltare personală care să fie conformă cu nevoile participanților
  • Vei identifica cei mai buni traineri din România și străinătate care să livreze evenimente și cursuri la o calitate superioară.

Ce oferim:

  • Un câștig lunar corect (în baza unui contract de colaborare) și proporțional cu plusvaloarea adusă; acordam și un bonus semestrial
  • Posibilitatea unui program flexibil. Preferăm colaborarea cu o persoană din București. Pentru început programul va fi de 6 ore, dar se va ajunge la full time.
  • Flexibilitate, urmând să lucrezi atât de la sediul nostru, cât și din spațiul propriu.
  • Îți asigurăm un mediu de dezvoltare și creștere personală, profesională și spirituală.
  • Vei avea acces gratuit  la evenimentele pe care le organizăm.
  • Vei contribui la schimbarea în bine a zeci de mii de oameni care vor fi inspirați și de munca ta.
  • Vei avea libertatea să pui în practică ideile creative de copywritting și să scrii texte care să atingă sufletele oamenilor

 

Vrei să Evoluăm Împreună?

În primul rând vreau să înțelegi că suntem în căutarea unui copywritter experimentat și deschis către domeniul dezvoltării personale și spirituale

Apoi, dacă te încadrezi în cerințele prezentate mai sus, iată care sunt pașii de urmat pentru a aplica la acest job:

  1. Dă click pe linkul de mai jos și completează aplicația
  2. Te vom contacta telefonic, dacă toate lucrurile sunt in regulă pentru a  trece la următorul pas unde vom avea întrebări mai detaliate
  3. dacă și acolo suntem ok atunci trecem mai departe: să ne cunoaștem
  4. dacă și acolo suntem ok, cu siguranță vom găsi o formula favorabilă de colaborare
  5. Așa că, dacă bifezi punctele enumerate anterior, te invit să aplici pentru că abia aștept să te cunosc!

 

VREAU SĂ APLIC

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evoluăm Împreună caută o colegă nouă care să scrie cu suflet  pentru poziția de Senior Copywriter. Atenție, căutăm o persoană cu experiență!
Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri, inclusiv despre posibilitatea retragerii acordului.
Detalii