Evolutia personala – un drum pe care pasesti si nu te mai intorci

Evolutia personala este un drum pe care pasesti si nu te mai intorci de unde ai plecat. “Toata lumea vrea sa ajunga in Rai, dar nimeni nu este dispus sa moara pentru asta!” spune Peter Tosh

Chiar daca textul de mai jos este putin mai lung decat cele cu care te-am obisnuit pana acum, te asigur ca merita sa-i acorzi urmatoarele 5-7 minute din viata ta! Ia-ti alaturi o ceasca de ceai si hai alaturi de mine, Alina Finta, pe drumul evolutiei mele personale!

A fost un moment in viata mea cand am simtit ca suferinta mi-a ajuns la os si ca am nevoie de o solutie diferita pentru problemele mele, pentru ca ce facusem pana atunci nu ma mai ajuta nicicum sa-mi amortesc durerea.

Insa da-mi voie sa-ti spun de unde a inceput totul…

Parintii mei au plecat la munca in strainatate inca de cand eram in clasa a doua. Am suferit ca nu i-am avut langa mine si m-am simtit abandonata. Fiind o habotnica, ma rugam foarte mult sa-mi pot ierta parintii pentru ce au facut. Insa, toate acestea nu mi-au adus decat si mai multa vinovatie si rusine pentru ca nu eram in stare sa fiu iertatoare cu cei care mi-au dat viata, asa cum scripturile spun ca ar trebui sa facem.

Pana in acel moment am facut tot ce m-a invatat religia – doar era cel mai apropiat instrument de care ma puteam folosi. Viata insa ne ofera fiecaruia un moment de trezire daca vrem cu adevarat sa mergem pe drumul evolutiei si daca vrem sa renuntam la cararile batatorite de altii inaintea noastra.

Imi amintesc de parca ar fi fost ieri un moment din studentie: eram in camera de camin si, nemaistiind ce sa fac, m-am rugat disperata de prea multa durere:

Doamne, ajuta-ma sa fac ceva cu acesta suferinta pentru ca nu mai pot! Trimite-mi un psihatru, un psiholog pentru ca nu mai pot duce atata suferinta! Imi este prea mult!

Si cum Universul raspunde cererilor noastre atunci cand suntem pregatiti sa punem in aplicare solutiile, a doua zi am primit un newsletter despre un curs de dezvoltare personala: Tehnici de eliberare emotionala se numea. Deja zambeam la gandul ca ruga mea a fost ascultata atat de repede:

Ce bine! Chiar am nevoie sa ma eliberez emotional. 🙂

Acesta a fost momentul in care am pasit pe drumul dezvoltarii mele personale. De atunci au trecut mai bine de 7 ani.

Vezi tu, atunci cand oamenilor le este bine si lucrurile “merg si asa”, din inertie nici nu le trece prin minte ca ar exista si o alta cale pentru a le fi cu adevarat bine . 99% dintre oameni nu sunt dispusi sa puna in practica ce au nevoie pentru a-si atinge scopul!

Asta a fost una dintre cele mai mari lectii pe care le-am invatat pe acest drum: sa accept ca pentru unii oameni inca nu a venit momentul sa paseasca pe acesta cale si sa le respect dreptul de a merge inca pe drumul batatorit al vietii lor.

Dupa acel curs de dezvoltare personala au urmat alte cateva zeci de cursuri sau workshopuri si sute de ore de lucru unu la unu cu diversi terapeuti. Plus poate cateva sute de carti citite. Ei bine, toate acestea au fost niste instrumente, niste carje care m-au sustinut in procesul meu de dezvoltare.

Numai faptul ca frecventezi cursuri de dezvoltare personala nu inseamna foarte mult daca nu le aplici in viata ta. E ca si cum ai frecventa cursuri de engleza, esti prezent in clasa cu alti colegi, insa cand iesi de la curs nu vorbesti cu nimeni engleza.

Pana sa pasesc pe acest drum de evolutie personala am avut de-a face cu multa suferinta pe care mi-am reprimat-o pentru ca eu sa fiu fiica perfecta, prietena perfecta, partenera perfecta, iar tevile de eliberare a emotiilor mele erau pline cu furie, frustrare, tristete, dezamagire si chiar si cu ura. Desfundarea lor nu a fost un proces usor, insa a fost unul eliberator care mi-a dat libertatea interioara la care nici macar nu visam inainte.

Stii cum eram eu, Alina Finta – fondatoarea comunitatii Evoluam Impeuna, inainte sa inceapa dezvoltarea personala?

Aveam probleme foarte mari de relationare cu parintii si familia mea
Cand trebuia sa iau o decizie, cautam sfaturi din exterior si imi era teama ca nu o sa iau cea mai buna hotarare si ca o sa gresesc
Imi era teama ca oamenii o sa ma judece atunci cand nu eram pe placul lor
Aceptam abuzurile si santajul emotional in relatiile mele
Treceam peste mine: mai bine sa sufar eu, numai sa fie “bine”
Ma judecam si criticam cu fiecare greseala pe care o faceam si stateam zile intregi cu acea voce critica in capul meu
Ma simteam vinovata atunci cand altii se suparau, se infuriau sau erau nefericiti
Nu-mi exprimam emotiile de teama sa nu ranesc si cautam sa fiu tot timpul o persoana “buna”
Imi era frica sa cer ce am nevoie de teama ca celalalt o sa ma respinga
Eram tot timpul acolo cand ceilalti aveau nevoie de mine si ma lasam pe ultimul loc
Cautam intodeauna sa am dreptate si sa-mi justific ca am facut bine ceea ce am facut.

Familia, scoala si societatea mi-au dat suficiente motive pentru care sa ajung sa cred ca “ceva este in neregula cu mine” , “nu merit sa fiu iubita”, “nu sunt suficient de buna orice as face”. Meritul meu este ca am invatat sa ma dezvat de ceea ce am preluat de la altii si ca am invatat sa ma cunosc prin ochii mei. Acesta a fost un alt efect al procesului meu de evolutie personala.

Cred ca pana nu incepi sa lucrezi cu dezvoltarea ta personala, preiei inconstient si perpetuezi crezurile si convingerile colective: “pentru ca asa fac si altii”. Iar daca si altii fac asa imi da cumva un sentiment de siguranta, ca sunt in regula si inca valabil. Si iei aceste crezuri, tipare fara sa te intrebi daca pentru tine functioneaza si daca iti folosesc si le dai mai departe: copiilor tai, prietenilor, cunoscutilor.

Si cine as fi eu insami fara ceilalti? A fi diferit cu secole in urma insemna sa fii exclus din societate, sa fii ars pe rug, sa fii bagat in inchisoare pentru ca erai un “pericol” pentru societate. Si cred ca pe undeva a ramas in ADN-ul nostru aceasta frica.
Mi s-a intamplat si mie ca cei dragi sa ma judece si sa ma desconsidere ca ca sunt diferita si nu le mai impartasesc valorile. Sa aud ca “ fac neamul de rusine” pentru ca indraznesc sa am alte valori si convingeri proprii despre viata.

Partea buna este ca, daca lasi deoparte “tribul” si mergi sa-ti descoperi calea ta personala, te vei intalni si cu altii ca si tine si iti vei da seama ca nu esti singurul” nebun” din sat 🙂 Si uite asa se creeaza un alt “trib” care-ti impartaseste noile tale valori si cu care te simti acceptat. Aici poti sa fii “diferit”, sa fii tu insuti. Si ai asa un sentiment de implinire ca mai sunt si altii ca tine.

Imi permit sa afirm ca oamenii care inca nu si-au inceput procesul de evolutie personala inca sunt “copii” in fuziune cu parintii lor. Inca nu s-au individualizat si nu isi vad valoarea de unii singuri. Copii care inca nu s-au desprins din cuib sa zboare de unii singuri si carora le este confortabil in cuib cu ceilalti.

Transformarea mea cea mai profunda a venit din vindecarea ranilor din relatia cu parintii si nu a fost deloc usor acest proces insa a meritat fiecare efort, cadere si ridicare ca sa am curajul sa-mi iau zborul din asteptarile, conditionarile si principiile pe care le-am preluat pentru a fi acceptata si iubita. Evolutia persoanala a presupus sa gasesc ceea ce functioneaza pentru mine si sa ma debarasez de ceea ce nu-mi mai foloseste.

Cred ca in momentul in care am venit in aceasta viata suntem determinati cumva sa evoluam, sa trecem la un alt nivel de constiinta: sa simtim ca suntem din ce in ce mai mult in impacare cu noi, cu viata, cu trecutul si cu chiar si cu ceilalti care sunt inca pe drumul lor batatorit.

Da, sa mergi pe drumul dezvoltarii personale inseamna sa lasi sa se duca, sa renunti la ce nu-ti mai foloseste, la ce nu mai este valabil pentru tine! Dar ai posibilitatea sa te nasti a doua oara! Fiecare are ritmul lui propriu si etapa in care inca mai are de invatat niste lectii ca sa mearga la urmatorul nivel.

Cum sunt acum, in acesta etapa a dezvoltarii mele personale?

Fac ceea ce iubesc si ceea ce ma implinieste prin activitatea mea, mi-am gasit misiunea pe acest Pamant aceea de a-i sustine pe cei care vor sa evolueze.
Sunt intr-o relatie armonioasa de cuplu in care crestem impreuna.
Acum invat in fiecare zi sa ma iubesc si sa-mi dau voie sa fiu imperfecta
Imi asum responsabilitatea pentru viata mea, alegerile si greselile mele.
Acum imi dau voie sa simt chiar si emotiile de care alta data fugeam
Acum ma simt bine in pielea mea; imi dau voie sa fiu adevarata chiar si cu riscul sa fiu judecata de altii.
Acum imi dau voie sa ma bucur de viata chiar si cand cei din jurul meu sufera. Fara sa ma simt vinovata!
Acum pot spune NU fara sa imi fie teama ca voi rani!
Acum am incredere in mine si in viata ca imi va aduce ce e mai bun pentru mine!
Acum stiu sa fiu prezenta si sa ma bucur chiar si de cele mai simple lucruri!
Acum imi cunosc drumul personal si am incredere ca voi gasi oamenii, dar si resursele de care am nevoie pentru a merge mai departe!

Acum imi dau voie sa fiu cine sunt eu pentru ca am lasat sa moara cine nu eram eu cu adevarat! Cel mai mare dar pe care mi l-a adus dezvoltarea personala este libertatea de a merge pe calea mea ascultandu-mi sufletul. A meritat fiecare cadere si ridicare ca sa fiu aici unde sunt acum.

Si procesuil de evolutie personala continua …..

Care este cel mai mare dar pe care ti l-a adus dezvoltarea/evolutia personala in viata ta?‘ ‘ ‘ ‘ ‘ ‘ ” ”