Prof. Dumitru Constantin Dulcan: În ce constă puterea unei femei?
3 lectii de viata din filmul “Vindecatorul” (“The Healer”)
La un moment dat cu toții ne putem simți lipsiți de speranță sau putere. Cu toții trecem prin dificultăți ale vieții, uneori ne rănesc situații – putem fi victima unor infracțiuni sau a unor pierderi, accidente sau boli. Alteori ne pot răni oamenii pe care îi iubim. Dacă traversezi o astfel de perioadă mai sumbră în viața ta continuă să citești acest articol. Vei găsi resursele necesare ca să ieși din întuneric și să mergi mai departe oricare ar fi provocarea cu care te confrunți. Iată despre ce e vorba: despre a-ți întări credința, aflând care este Povestea lui Dumnezeu!
De veacuri spiritualitatea și știința au dus o bătălie continuă de denigrare și anihilare reciprocă. Recent însă, știința a început să facă eforturi serioase de înțelegere a spiritualității. Până nu demult oamenii de știință considerau că practicile spirituale dau o falsă iluzie de control și putere sau o falsă speranță că lucrurile se vor rezolva de la sine. Astăzi, oamenii de știință constată că așa-zisul efectul ”placebo” al credinței are aplicații reale practice în viața credincioșilor.
”Atunci când crezi într-un Dumnezeu unic, într-un univers divin sau în binele care există în fiecare ființă umană, credința în ceva mai mare și mai puternic decât tine te poate face să te simți mai puternic, mai calm și în siguranță”,
Această afirmație este făcută de Matthew McKay, Jeffrey C. Wood și Jeffrey Brantley, autorii cărții ”Cum să-ți gestionezi emoțiile copleșitoare și să-ți recapeți autocontrolul”. Surprizător această carte este un ghid de terapie comportamentală dialectică. Iată deci un grup de psihoterapeuți cercetători ai psihicului uman care ne oferă această perspectivă științifică asupra stării de bine dată de cultivarea unei relații privilegiate cu Dumnezeu.
Ca să trecem cu bine peste încercările vieții autorii acestei cărți ne învață cum să ne creștem toleranța la suferință. Cum putem face asta? Este relativ simplu, îți poți crește capacitatea de toleranță la suferință, găsind o forță superioară în care să crezi. În situații critice credința într-o forță superioară ne poate oferi ”imaginea de ansamblu” și ne poate conecta la scopul suprem al vieții.
Unii oameni sunt educați în spiritul unei tradiții spirituale dar nu rezonează cu preceptele acelei tradiții. Cu toate acestea, în ciuda conflictului lor interior, ei continuă să participe la ritualuri în care nu cred cu adevărat, doar pentru că ”așa trebuie”.
Adevărul este că dacă tradiția spirituală nu te ajută să te conectezi la divinitate, nu-ți aduce alinare, sau liniștea și puterea de care ai nevoie, poate e cazul să-ți chestionezi tradiția spirituală și să cauți forța spirituală în care să crezi în altă parte.
Fie că ii spui Dumnezeu, Univers, Energie Pură, Natură, Inteligență Superioară, indiferent de numele pe care i-l dai ”El exista, este prezent in toate. Daca nu vrei sa il vezi, nu il vezi. Daca vrei sa il vezi, il vezi. Dumnezeu, de fapt, este sufletul lumii” ne spune și dr. profesor D.C. Dulcan.
L-a jucat pe Dumnezeu, apoi a plecat în căutarea Lui
Despre o astfel de căutare a lui Dumnezeu pe toate continentele și în toate religiile lumii este povestea despre care vreau să-ți povestesc în cele ce urmează. Este Povestea lui Dumnezeu, spusă de unul din cei mai îndrăgiți actori și regizori american, care l-a personificat atât de memorabil pe Dumnezeu în comedia ”Bruce Atotputernicul” și continuarea la aceasta ”Evan Atotputernicul”, Morgan Freeman.
După ce l-a jucat magistral pe Dumnezeu în filme de comedie, Freeman a pornit în căutarea adăvărului despre Dumnezeu, într-un serial documentar epic ”Povestea lui Dumnezeu” produs de National Geographic TV. Documentarul este o călătorie prin milenii de istorie, arheologie şi teologie, dar şi o căutare personală a lui Dumnezeu a carismaticului actor și om de televiziune.
Morgan Freeman călătorește în cele mai sacre locuri de pe pământ – peste douăzeci de oraşe din şapte ţări – de la Zidul Plângerii din Ierusalim şi până la Copacul lui Buddha (Bodhi Tree) în India, piramidele din Egipt şi moscheele din Cairo. Scopul călătoriei lui este de a găsi răspunsuri la întrebări existențiale ale omenirii:
- există viață de apoi?
- cine suntem și de unde venim?
- există miracole cu adevărat?
- există o putere a răului, un Diavol care ne ispitește și cu care avem multe bătălii de purtat?
Pentru a testa diverse teorii teologice, actorul s-a implicat în experienţe religioase şi ritualuri din toată lumea şi s-a oferit ca subiect de test în laboratoare ştiinţifice pentru a examina cum graniţele neuroştiinţei se intersectează cu dogmele religiei.
Cele șase episoade, fiecare a câte 52 de minute, au un subiect diferit legat de Divinitate: Creaţia, Dumnezeu, Diavolul, Putea Miracolelor, Sfârşitul Apocaliptic al Lumii şi Renaşterea.
Dacă in momentul de faţă, religiile lumii sunt privite ca fiind niște dogme care generează discordie între diferite popoare, altfel pașnice, ”Povestea lui Dumnezeu” ne pune în fața unor similarități și adevăruri universale, chiar şi între religii ce par diametral opuse.
Învățăturile Poveștii lui Dumnezeu
„M-am alăturat apelului la rugăciune la o moschee din Cairo, am luat lecţii de meditaţie de la un lider budist din cea mai veche linie de Lama reîncarnaţi, am discutat despre Galileo cu directorul Academiei Pontificale de Ştiinţe şi am explorat primele instrucţiuni pentru viaţa de apoi, scrise în hieroglife în interiorul piramidelor.
În unele locuri am găsit răspunsuri, în altele am descoperit noi întrebări. Dar constanta în toate locurile vizitate este că toţi căutăm să facem parte din ceva mai mare decât noi. Dacă am învăţat ceva, este că, într-adevăr, facem parte din ceva mai mare“, a relatat celebrul explorator la încheierea călătoriei sale spirituale.
Serialul e plin de învățăminte despre sacralitate și credințe. Vizionându-l vei putea să-ți identifici propriile credințe despre Dumnezeu și vei putea găsi simbolurile din spatele acestor credințe.
”Nu te poți înțelege pe tine, fără să cunoști povestea nașterii tale, a modului în care ai ajuns pe lume”
”Revenim pe pământ într-un ciclu nesfârșit de renașteri”
”Este diavolul real? Naşterea religiei poate fi, în mod inexplicabil, legată de nevoia de a învinge răul.”
”Sunt miracolele reale? Pentru mulţi credincioşi, miracolele reprezintă fundaţia credinţei lor. Alţii consideră miracolele simple evenimente improbabile cărora creierele noastre le atribuie semnificaţii divine. Credinţa în miracole, indiferent cum le definim, poate fi ceea ce ne dă speranţă şi ne impulsionează să transformăm posibilitatea în realitate.”
Poți urmări toate cele 6 parți ale documentarului subtitrat în română pe Vimeo. Vezi întreaga Poveste a lui Dumnezeu aici. Te poți uita doar la episodul 3 ”Cine este Dumnezeu” sau poți urmări întreaga serie, un episod după altul.
Vei vedea cum oameni din diverse religii și tradiții spirituale se conectează la divinitate, prin ritualuri intime de rugăciune. Pe mine personal, m-a impresionat ritualul de rugăciune dedicat zeiței Lalitha, o zeiță hindusă care a fost creată pentru a ucide un demon. Ea are puterea unei fecioare de 16 ani, adică întregul potențial al unei femei, cea mai înaltă formă de energie. Această Lalitha are puterea de a da și altora din puterea ei de a lupta cu demonii. E o frumoasă metaforă despre întregul potențial care zace în noi și despre puterea noastră de a ne ridica deasupra adversităților.
Astăzi peste 4 miliarde de musulmani, creștini și evreii cred și se roagă aceluiași Dumnezeu unic. În toate religiile monoteiste ale lumii, creștinism sau hinduism sau iudaism Dumnezeu este o formă de energie pură, care nu este nici masculin, nici feminin, și nu-i poți atribui un nume sau o față.
Dacă ți-a plăcut filmul, te rugăm să împărtășești cu noi impresiile tale despre film cu momentele tale revelatoare. Care sunt cele mai importante conștientizări ale tale despre credință? Au existat momente în viața ta în care ai avut nevoie de sprijinul unei forțe superioare? Cum ai apelat în cele din urmă la Dumnezeu?
Vom reveni cu articole noi la acest subiect, abordând tema rugăciunii și a meditației: cum să ne rugăm și de ce să ne rugăm. Ce se întâmplă în creierul nostru când medităm, cum ne poate îmbunătăți rugăciunea și meditația starea mentală sau starea de sănătate. Stai pe-aproape, venim cu vești bune.
O explorare continuă îți urez!
Alina Finta
Fondatoarea Evoluăm Împreună’ ‘ ‘ ‘ ‘ ‘ ” ”