În primul rând rescriem convingerile și demontăm miturile care te țin pe loc și îți sabotează călătoria în această viață. Vei avea un mod diferit de a vedea Misiunea personală și va fi tot mai clar ce te-a împiedicat până acum să o descoperi. Apoi începem un proces de recuperare și amplificare a Puterii personale.
Unde apare problema?
Marea capcană în care picăm noi femeile
Iluzia pe care o credem este că pentru a fi cu adevărat împlinită, “trebuie să devin cineva în viață”. Să îmi construiesc o carieră, să am o familie frumoasă și să mă așez la casa mea.
Fără să ne mai întrebăm:
“Câte dintre dorințele astea sunt cu adevărat ale mele?”
Încercăm din greu să devenim cineva și să obținem acceptarea celor care contează pentru noi. Până într-o zi când realizezi că fiecare e pe cont propriu și toți acei “trebuie” au fost doar ceea ce așteptau alții de la tine.
Așteptările ne depărteaza de dorințele sufletului nostru
Am fost prinse atât de intens în această cursă de a “deveni cineva” încât nici nu mai știm ce ne dorim cu adevărat.
Am “devenit cineva pentru alții” dar mai puțin pentru noi.
Am încercat să îi mulțumim pe toți, am bifat de mii de ori cuvintele “TREBUIE” și “ÎNCERC”.
Dar tot nu am simțit cu adevărat împlinire sufletească.
Ne-am deconectat tot mai mult de sufletul, calea și esența noastră divină. Așa am ajuns să căutăm soluții în exterior: o casă mai frumoasă, o haină mai scumpă, un curs mai avansat…în speranța că acest gol va dispărea într-o zi.