Ce NU ne spunem atunci când comunicăm – WORKSHOP EXPERIENȚIAL cu Zoia Zărnescu – 24-25 octombrie, Bucuresti

2015_09_29_banner_zoia_2 (1)

Te-ai întrebat vreodată…

  • De ce eșuează relațiile între oameni?
  • De ce apare apoi suferința și frica de eventuale alte eșecuri?

Eu sunt Zoia și … aveam aceste întrebări în minte pentru că vedeam că ceea ce trăiesc eu se repetă la foarte mulți oameni in jurul meu și nu înțelegeam ce este de făcut.

Trăiam într-o starea de nemulțumire continuă, de stres și un fel de luptă continuă cu ceilalți și cu viața.

Acesta este motivul care m-a făcut să caut calea de a ieși de acolo.

La începutul căutărilor mele am crezut că emoțiile sunt de vină pentru toate necazurile și neîmplinirile din viața mea. Apoi am descoperit cum funcționează atât mintea emoțională, cât și mintea rațională și cum pot să folosesc aceste mecanisme de funcționare ca să mă simt bine și să nu mai sufăr în relațiile cu ceilalți oameni.

Ce a urmat nu a mai fost luptă, ci învățare continuă, cu mulțumire ori de câte ori am găsit echilibrul dorit, ori de câte ori am trăit liniștea sufletească.

A fost un drum lung, dar ce am făcut pentru mine atunci, nu a fost doar pentru mine.

Azi sunt aici ca să sprijin și să susțin pe aceia care, la rândul lor, vor să găsească liniștea, echilibrul și încrederea în relație cu ei înșiși și cu ceilalți.

Din acest motiv am creat Programul „Ce NU ne spunem atunci când comunicăm” – un program practic, cu informații și activități care să te ajute să le aplici rapid și cu rezultate imediate în relațiile tale.

„Ce Nu ne spunem atunci cand comunicam” este un program special creat pentru a pune bazele unei încrederi în sine sănătoase în relațiile cu cei mai importanți oameni din viața noastră (parteneri de viață, părinți, copii). De încrederea pe care o avem în noi înșine depind aceste relații și, de aceste relații, depind toate celelalte relații din viața noastră, inclusiv relația cu banii.

Acest workshop este pentru tine dacă:

  • Nu știi cum să reacționezi când ai în fața ta un om care îți vrea răul sau îți este clar căte manipulează
  • Vrei sa afli cum poți depăși blocajele celor care îți pun mereu bețe în roate și nu cred în tine și în ceea ce vrei să faci
  • Ești conștient(ă) că te confrunți cu anumite blocaje emoționale, însă nu știi cum să le depășești
  • Vrei să renunți să fii mereu strest(ă) și irascibil(ă)
  • Îți dorești să scapi de negativitate
  • Vrei să afli cum te poți proteja în fața blocajelor negative venite din partea celorlalți

Care sunt beneficiile de a participa la acest program?

1. Vei afla care sunt tiparele de comunicare care duc la scăderea încrederii în sine

  • Descoperi care este tiparul de comunicare în care intri automat, mai ales în situații stresante. Înțelegi cum, acel tipar de comunicare, te duce la o încredere în sine scăzută.
  • Sunt patru tipare de comunicare în care ajungem să simțim că nu suntem iubiți, că nu suntem înțeleși, că nu suntem acceptați sau că suntem neadecvați. Aceste tipare de comunicare ne afectează dramatic stima de sine și de aceea merită să le cunoști, să le recunoști și să știi cum să ieși din ele.
  • Descoperi în ce tipare intră automat oamenii de lângă tine și ce ai de făcut în fiecare situație

2.Vei înțelege cum funcționează corpul, mintea și emoțiile noastre

  • Descoperi care sunt emoțiile, nevoile și temerile care îți influențează modul în care comunici. De asemenea, ajungi să înțelegi mai ușor de ce oamenii din jurul tău au anumite reacții care nu-ți plac sau te enervează.
  1. Vei învăța cum să ajungi la echilibru și încredere în sine
  • Afli cum ajungi la echilibru și încredere în sine și cum să folosești conștient darurile tale.
  • Descoperi care sunt convingerile care te ajută să îți construiești relații sănătoase, oneste, în care să nu îți mai simți amenințată propria valoare. După ce vei cunoaște convingerile care te ajută în comunicarea cu ceilalți, acestea devin cele mai puternice forțe din viața ta.

MAI CONCRET, ai 2 zile doar pentru tine, 2 zile în care:

– descoperi informații relevante despre tine și relațiile tale;
– participi laactivități și experiențe practice;
– ai la dispoziție un spațiu în care te împrietenești cu tine și cu emoțiile tale;
– îți câștigi libertatea să îți foloseștiemoțiile tale ca să capeți putere;
– vezi cu luciditate cum apar certurile, conflictele și reproșurile;
– descoperi de ce nu te susține familia atunci când tu ai nevoie;
– îți devine clar de ce pierzi energie alături de unele persoane;
– afli care sunt cu adevarat nevoile tale;

Ce primesti in plus?

  • poti sa participi gratuit la acest program ori de cate ori vrei. Cei care s-au intors a doua, a treia sau a patra oara spun ca de fiecare data simt ca se imbogatesc cu experiente si descoperiri noi;
  • dupa curs ramanem conectati on-line intr-un grup inchis;
  • devii membru in Comunitatea Am Incredere, o comunitate in care oamenii se intalnesc, invata si petrec timp impreuna;
  • ai reducere 20% la celelalte doua module: “Magia diferentei dintre femei si barbati” si “Eu sunt – povestea mea”.

Ce spun cei care au participat la acest workshop:

“ Au fost două zile în care am învățat să merg mai departe fără frică ci cu înțelepciune, să merg cu capul sus și să nu îmi fie teamă că am să cad în prăpastie, atâta timp cât mă înțeleg, mă accept și mă respect așa cum sunt acum. Mulțumesc, Zoia!” Cătălina

“ Atelierul “Ce nu ne spunem atunci când comunicăm” are multe informații de luat acasă și cu multe informații ce te pun pe gânduri. In plus, este plin de exerciții ce fixează informația în mod eficient în corp și suflet. Acest atelier este un punct de pornire în înțelegerea modului de funcționare al omului și te face să înțelegi ce se întâmplă când ești numai tu cu gândurile tale, și asta te ajută să te înțelegi mai bine cu ceilalți.” Victor

„Cum totul se întâmplă în viață cu un scop, este bine să ne întrebăm de fiecare dată „pentru ce?” și nu, neapărat și fatalist, „de ce?”.Workshopul te pune sub lupă și îi pune și pe ceilalți sub lupă și, cătinel, științific și cu multă iubire și înțelegere (auto) analizăm tipare de comportament. Apoi urmează treaba de magician a Zoiei, care vine cu o baghetă fermecată și cu multă înțelepciune ne luminează calea și înțelegerea spre schimbare și sublimare. Și uite așa, la sfârșit de curs, zău că suntem alții…mai, mai să nu ne recunoaștem în oglindă.” Claudia

“Există atâta iubire și înțelepciune în acest curs, atâta energie ce crează o legatură extraordinară între oameni…încât doresc tuturor celor care vor să schimbe ceva în ei, să facă acest curs.” Dana

“De la joacă la tipare comportamentale, de la gânduri la emoții, seminarul Zoiei este cu intenție un seminar despre inimă, dragoste și căldură. Conștientizezi cât de mult poți exprima prin gesturi, prin dans, prin cuvinte sau prin simpla prezență. ‘Ce nu ne spunem atunci când comunicăm’ este o experiență completă, la care merită să revii de câte ori ai ocazia!” Isabela

“Mi-au plăcut foarte mult exercițiile pe care le-am făcut, pentru că m-au ajutat să descopăr ce convingeri limitative am. Am învățat și că verbalizarea e esențială pentru a le da voce și a le descoperi, astfel încat apoi, când intru în conflict cu cineva, să știu ce se întâmplă și să pot alege cum răspund, nu să reacționez automat și să agravez situația. Recomand acest atelier cu mare căldură tuturor celor care se supara pe cei dragi lor (sot/sotie, copii, parinti, prieteni, sefi, colegi etc.). Aici pot înțelege ce se ascunde în spatele acestor comportamente, și la ceilalți, dar și la ei. Viața e mult mai frumoasă cu aceste înțelegeri profunde despre noi, oamenii.” Sergiu

“ Încrederea se capătă cu pași mici. E de ajuns să faci în fiecare zi măcar un pas și vei fi uimit cât de departe ai ajuns. Mulțumesc, Zoia, pentru ceea ce creezi ca noi să avem unde practica încrederea în noi, până când învățăm că încrederea dinăuntru vine.” Cristina

“Am descoperit tiparele care există în mine, am început să le înțeleg, să caut răspunsuri vis-à-vis de manifestările pozitive sau negative pe care le-am avut. Sunt foarte fericită ca am făcut parte din acest program. Sunt privilegiată, chiar au început oamenii să-mi ceară să-i iau cu mine la cursuri.” Doriana

Cine va susține acvest workshop:

ZOIA ZĂRNESCU este expert în programe de comunicare și trainer specializat în conducerea grupurilor de învățare experiențială.

După o experiență de 20 de ani într-o multinațională, în prezent, ca trainer, coach și consultant are o înțelegere profundă a oamenilor, a emoțiilor și nevoilor lor.

În ultimii 8 ani, Zoia și-a urmat vocația, a creat și livrat programe de dezvoltare personală și de creștere a încrederii în sine, precum și programe de pregătire profesională pentru echipe de vânzări și manageri.

Zoia este Consilier de dezvoltare personală, trainer licențiat în programul de training pentru dezvoltarea abilităților de influențare denumit Powerful Business Persuasion, este consultant LAB Profile, NLP practitioner, maestru Reiky, inițiat Prananadi și cu certificare în Terapia cu îngeri și formator acreditat CNFPA.

Cand?

24-25octombrie 2015 (sâmbătă și duminică), orele 10:30-18:30 (dacă dorești să servim împreună ceaiul și cafeaua, te așteptăm de la ora 10:00)

Unde?

Locația va fi anunțată ulterior celor înscriși.

Cat?

Pret: 330 ron.

Early Bird: persoanele care se înscriu până la data de 18 octombrie, vor achita 300 ron.

Prețul pentru persoanele care participă a doua oară este de 50 ron pentru achitarea costurilor organizatorice (coffee break, sala).

Numărul maxim de locuri: 26

Pentru inscriere completeaza formularul de intregistare. Mai multe informatii despre cum poti efectua plata vei primi pe mail in urma completarii formularului

Rezervarea locului se face prin achitarea unui avans de 100 ron la maxim 5 zile lucratoare de inscrierea pe formular. Restul de plata se poate face pana la data evenimentului. Neachitarea prespupune anularea inscrierii!!

Pentru alte informatii si inscrieri puteti sa ne contactati pe adresa de mail ruxandra@evoluamimpreuna.ro  sau la telefon 0724 022 497 Ruxandra (de luni pana vineri in intervalul orar 10.00 – 18.00).

Vă așteptăm cu drag,

Evoluăm Împreună & Zoia

www.evoluamimpreuna.ro

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns