De ce avem nevoie sa ni se dea dreptate?

1335571_46512194–          M-am simtit nedreptatit.

–          Si vad ca acum suferi.

–          Sufar e putin spus. E drept ca ma doare tot corpul si am febra, dar dincolo de asta mintea imi ia foc.

–          Ai putea sa renunti la asta?

–          La persoana care m-a nedreptatit sau la situatie? La ce sa renunt?

–          La ideea ca ai fost nedreptatit.

–          Nu este o idee, nu este o inchipuire…este real. Chiar am fost nedreptatit.

–          Inteleg ca pentru tine este real ca “ai fost nedreptatit”. Am sa-ti spun ce inteleg eu prin “nedreptatit”. E asa:  eu am dreptate si cineva vine, imi ia dreptatea si ramane ne-dreptatea. La fel ca ne-cinstea, ne-atentia, ne-odihna, ne-om…Am o intrebare: Tu crezi ca cealalta persoana avea dreptate?

–          Nu, binenteles ca nu avea dreptate, tocmai de aceea ma simt ne-dreptatit, cum zici tu.

–          Adica si tu ai nedreptatit-o pe ea si …cu ceilalti oameni cum e? Au intotdeauna dreptate? Sau intotdeauna nu au dreptate?

–          Uneori au, uneori nu au. Stai, cred ca m-am prins: poate nici eu nu am mereu dreptate, poate ca nici cu aceasta persoana nu am avut. Hai sa zicem ca este asa, accept ca poate nu am avut dreptate… de ce continua sa ma doara ca nu mi-a dat dreptate?

–          Pentru ca iti place sa te amagesti. I-ai spus persoanei ca te simti nedreptatit?

–          Nu pot,  o tine pe-a ei si sigur s-ar supara, nu am cu cine sa vorbesc.

–          Aha… si atunci vorbesti cu altcineva despre ce nu poti sa vorbesti cu ea.

Cam asa se intampla cand ne simtim jigniti, umiliti, nedreptatiti, cautam aliati judecatori ca si noi, cautam pe cineva si chiar mai multi, care sa ne dea dreptate si sa se razvrateasca alaturi de noi impotriva acelei persoane.

Ah, cata bucurie falsa se naste din aceasta aprobare a acelor aliati, cata mandrie ca cineva ne da dreptate. Ne spunem continuu apoi: “Am avut dreptate, stiam eu ca celalalt greseste si ma nedreptateste”. Ne consumam atat de mult timp si energie cu dorinta de a avea dreptate si pierdem din vedere ca aproape toate conflictele si neintelegerile dintre noi se nasc din aceasta dorinta de a avea dreptate.

Ca si cum a avea dreptate in fata altora este ceea ce ne da putere, ca si cum ne pierdem puterea daca cineva nu este de acord cu noi.

Puterea nu sta in a avea doar eu dreptate, puterea sta in evolutia noastra impreuna si in capacitatea de a ne sustine unul pe altul in evolutia personala.

Cum sa evoluam daca ne infigem cu putere pintenii in pamant si ramanem tintuiti acolo in dreptatea noastra? Ce am mai putea sa invatam cand ramanem tintuiti intr-un singur loc si intr-o singura idee?

–          Si de ce avem atata nevoie sa ne dea altii dreptate?

–          Pentru ca noi insine nu ne dam dreptate, nu ne credem pe noi insine si avem nevoie de validare de la altcineva. Nu credem nici macar acel zvon care zice “sa te iubesti pe tine insuti”.

Stii ce se intampla prima data cand ajungi sa traiesti iubirea sanatoasa de sine? …Nu-ti mai pasa daca ai sau nu dreptate, nu mai ai nevoie de aprobarea lumii, esti doar atent cu ce poti sa servesti aceasta lume. Nu vei servi toata lumea si nu vei multumi pe toata lumea si nici nu este nevoie. Dar nici nu vei face asta pentru aprobarea si admiratia lor.

Cautam continuu iubirea celor din jurul nostru, dar nu suntem niciodata multumiti cu ceea ce ne ofera cei care ne iubesc. Si n-o sa fim multumiti pana cand nu simtim acea iubire reala si sanatoasa de sine.

Si ne mai pacalim cu ceva: Vrem ca ceilalti sa ne iubeasca exact asa cum suntem. Sa ne iubeasca ei asa cum noi nu putem s-o facem. De unde sa stie ceilalti cum suntem cu adevarat, daca nu renunatm la masti nici atunci cand suntem singuri?

–          Ce sa fac sa ma iubesc pe mine asa cum sunt, daca mie nu-mi place acum de mine?

–          Iti spun un singur lucru acum: incepe sa observi povestile pe care ti le spui la tine in minte despre tot ce nu iti place acum. Scoate la lumina aceste povesti ca sa poti renunta la ele si sa vezi cu claritate cine esti Tu si cine este acel Sine din “iubirea de Sine”.

Este un dialog real pe care l-am avut zilele trecute.

Acum, spune-mi tu, cel sau cea care citesti, ce crezi despre iubirea de sine?

E usor sau greu sa iti dai mastile jos, sa fii vulnerabil si sa te iubesti asa cum esti? Ai inceput deja sa iti spui: “Ma iubesc pe mine insumi”? E adevarata aceasta iubire? Te crezi, traiesti aceasta iubire? Cum stii?

Scrie acum raspunsul tau. Scrie din locul acela de onestitate fata de tine insuti. Scrie ce crezi si ce simti tu cu adevarat. Multumesc.

Cu iubire,

Zoia

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns